Mici bucati neuniforme de orez stau la plaja cu burtile dolofane intinse pe un prosop de frunzulite si condimente.Un singur bob se uita cu ochii mari cat doua discuri solare la copilul, la monstrul cu mana gigantica care se indreapta catre el. Pe nesimtite ,salteaua confortabila de frunzulite nu mai era dedesuptul lui se se trezi pe buza inferioara copilului.Curand ajunge pe limba,unde uimit,intalneste 18 noi prieteni care i se aseamana...ciudat insa ca nici unul nu se putea misca.Cei 18 erau dintisorii.Doamna limba,gingasa si zglobie (ca de obicei) il poarta pe Orezel inspre faringe. Nenea epiglota, cum i-a spus el, l-a indrumat spre traiectoria corecta,ajutandu-l astfel sa ajunga pe traiectul caii digestive.Odata ajuns la Domnul stomac se incheaga o dicutie copioasa:
-Domnule stomac,eu de ce sunt aici?
-Pai, vezi tu Orezel , toate lucrusoarele ingerate de copil ajung in cele din urma la mine unde sunt digerate...adica sunt spalare cu un suc cu multi,multi bulbuci .Si asa alimentele ,printre care si tu, sunt digerate.
-Domnule stomac,si eu sunt aici ca sa fac baita in suc cu bulbuci?
-Cam asa.
-Si ce aroma are sucul meu? Eu vreau sa fie de capsuni... sau nu....de mango...nuuu...nu mango. De ...de caise...Da caise cu pufuleti!
-...eu o sa incerc, dar nu cred ca pot face ca sucul sa aiba aroma asta.
-Dar, daca imi imaginez ca are...o sa aiba?
-O sa aiba!
-Domnule stomac,dar ce este acea pata alba de pe fata ta?
-Hmm...o fi un rest de mancare?
-Nu, e mai tare.
-Cum arata?
-E inegala...ca...ca niste bulbuci ,dar nu sunt fragili, sunt tari...
-Nu stiu Orezel...Atinge, ca sa vad daca simt ceva.
Si topaind vioi,Orezel porneste spre pata.
-Doare?
-Aaaaaa...doare...
-Domnule stomac...eu cred...Eu cred ca e cancer....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu